Ne simțim complexați de felul în care arătăm, de mașina pe care o conducem sau de hainele pe care le purtăm… dar aproape niciodată nu ne simțim complexați de personalitatea noastră. Și, da, sună dur, dar este menit să fie.
Ne agățăm atât de des de concepte, variabile, aspecte din cotidian măsurabile, care să ne poată demonstra că suntem ceea ce ne dorim să fim.
Capcana comparării cu ceilalți: „Vreau să fiu ca ei”
Foarte des îmi trec pragul cabinetului oameni diferiți, cu povești de viață diferite, dar care îmi repetă același discurs folosind alte cuvinte:
• „Mă simt complexat de faptul că prietenii mei își permit mai multe vacanțe pe an și eu nu”;
• „O să fiu bine cu mine când o să am x kilograme”;
• „Îmi doresc mașina y, dar parcă viața îmi stă în cale și de fiecare dată când reușesc să strâng bani, se întâmplă ceva și trebuie să îi cheltui”;
• „Mă deranjează că partenerul/a mea nu se comportă ca x, aș vrea și eu să avem o relație cum o au ei”.De ce îți povestesc asta? Pentru că vreau să vezi și tu ce văd și eu: cuvinte și dorințe diferite, dar aceeași idee principală – VREAU SĂ FIU CA CEILALȚI. Și pe cale de consecință întrebarea mea va fi „De ce?”, iar ca să nu-ți mai enumăr iar toate răspunsurile posibile de la aceeași întrebare, mă rezum la a simplifica la unul singur: „Vreau să fiu la fel de fericit ca x”.
De ce ne agățăm de obiective tangibile (mașini, haine, kilograme)?
Ei bine, ne agățăm de criterii obiective precum mașina, kilogramele, hainele sau numărul de vacante ale celor din jur pentru că sunt măsurabile, observabile, tangibile. Dar cum se face că nu ne comparăm mindseturile, obiceiurile, personalitățile?
Pentru că e un adevăr mai dur, aproape intangibil. Când știi că vrei o Tesla ca prietenii tăi e ușor: intri pe net, vezi cât costă și îți stabilești o sumă lunară pe care să o economisești. Totul se vede, se măsoară, se calculează. Dar cum îți calculezi bugetul atunci când vrei să atingi mindsetul persoanei de lângă tine?
Vocea din trecut: Condiționarea și nevoia de a fi acceptat Mulți dintre noi repetă aceeași poveste din copilărie, în care li s-a spus:
• „Să nu mă faci de rușine”;
• „Cum de colega a luat 10 și tu nu ai putut?”;
• „Vezi ce cuminte stă copilul ăla, tu de ce nu poți?”;
• „Uite ce slăbuță e X, tu mănânci non-stop”.Ulterior ai crescut într-un adolescent rebel când ți s-a spus, probabil sub o formă sau alta, că „toți prietenii tăi au iubită și tu nu ești în stare” sau că „Y a primit mașină la optsprezece ani, dar a și fost olimpic la fizică, pentru el s-a meritat efortul” etc.
Mesajul pe care creierașul tău l-a primit atunci și ulterior, când s-a mai dezvoltat, a fost: trebuie să mă comport ca ceilalți ca să fiu iubit, ca să îi fac pe ai mei fericiți, ca să fiu în siguranță. Și cu fiecare comparație ți s-a creat falsa impresie că vei fi iubit, acceptat și apărat o dată ce vei atinge niște standarde tangibile (notele, kilogramele, postura la masă, punctajul la olimpiadă ș.a.m.d.).
Esență versus Aparență: Cu cine te compari de fapt?
În fuga după tangibil, de multe ori uităm că oamenii din jurul nostru cu care ne comparăm sunt fericiți nu pentru că au greutatea ideală, mașina perfectă sau un dressing imaculat, ci pentru că au ajuns la un echilibru interior și un mediu exterior care le permite să fie „fericiți”.
Aici e momentul în care vreau ca întrebarea asta să îți răsune constant în minte: Cu cine mă compar de fapt? Mă compar cu oameni într-adevăr fericiți sau care par fericiți? Care sunt preocupările lor? Către ce este focusul lor orientat, către interior sau către exterior?
Variantele tale, dacă te afli citind aceste rânduri, sunt destul de simple:
1. Mediul tău exterior promovează aparențele – iar atunci vă aflați cu toții într-o cursă demonstrativă fără linie de finish.
2. Mediul tău exterior promovează esența – iar atunci simți că dacă te agăți de tangibilvei ajunge să emulezi starea lor de spirit.Rolul terapiei: Oprirea pilotului automat
În terapie vei observa, descâlcind toate aceste credințe despre cum TREBUIE să fii sau ce TREBUIE să ai, că se află un reportofon cu voci ale părinților, profesorilor, bunicilor care îți repetă la nesfârșit același mesaj: vei fi destul când vei fi ca EI.
Și aici abia începe distracția; când realizezi că ai funcționat până acum pe pilot automat fugărind relații, job-uri, accesorii care să demonstreze că ar trebui să fii fericit.
Dar chiar ești?
Dacă simți că „reportofonul” vocilor din trecut îți ghidează încă deciziile de astăzi, te invit să programăm o ședință pentru a începe să asculți propria ta voce.
Întrebări Frecvente (FAQ)
• De ce simțim nevoia să ne comparăm constant cu ceilalți? Adesea, ne agățăm de aspecte măsurabile și tangibile pentru a ne demonstra că suntem ceea ce ne dorim să fim. Această nevoie vine din dorința de a fi la fel de “fericiți” ca persoanele din jurul nostru.
• De ce este mai ușor să urmărim obiective materiale decât schimbarea mindsetului? Criteriile precum mașina, kilogramele sau vacanțele sunt ușor de calculat și observat. În schimb, mindsetul și personalitatea sunt aspecte „dur de atins” și aproapeintangibile, pentru care nu există un „buget” sau un plan de economisire clar.
• Cum ne influențează educația din copilărie valorile de adult? În copilărie, mulți am primit mesaje care condiționau iubirea de performanță, precum „cum de colega a luat 10 și tu nu” sau „vezi ce cuminte stă copilul ăla”. Aceste comparații au creat falsa impresie că vom fi iubiți și acceptați doar dacă atingem anumite standarde tangibile.
• Ce înseamnă să funcționezi pe „pilot automat” din punct de vedere emoțional? Pilotul automat reprezintă momentele în care fugărim job-uri, relații sau accesorii doar pentru a demonstra că ar trebui să fim fericiți. De fapt, în spatele acestor acțiuni se află adesea „voci” ale părinților sau profesorilor care ne spun că vom fi „destul” doar când vom fi ca ceilalți.
• Cum ne poate ajuta mediul exterior să fim cu adevărat fericiți? Totul depinde de valorile pe care mediul tău le promovează: dacă acesta pune preț pe aparențe, vei fi într-o cursă fără sfârșit. Dacă mediul promovează esența, acesta îți va permite să atingi un echilibru interior care definește adevărata fericire.